Sunt scutiţi de plata taxei de înscriere următoarele categorii de candidaţi:
a) candidații (în vârstă de până la 26 ani și aflați în întreținerea părinților) care sunt copii ai personalului didactic (de predare și auxiliar) în activitate, pensionat sau decedat;
b) candidații (în vârstă de până la 26 ani și aflați în întreținerea părinților) care sunt copii ai personalului nedidactic din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
c) candidații (în vârstă de până la 26 ani) care sunt copii cu unul sau ambii părinți decedați;
d) candidații (în vârstă de până la 26 ani) care sunt copii din familii monoparentale;
e) candidații din grupurile defavorizate definite conform Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
f) candidații care au obținut premiile I, II, III, mențiune la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației, premiul I la olimpiadele naționale finanțate de Ministerul Educației sau distincții la alte concursuri recunoscute de către facultatea la care se înscrie.
Se reduce cu 50% cuantumul taxelor de înscriere la admitere pentru candidaţii care sunt salariaţi ai Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi sau ai Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi.
Scutirea de plată sau reducerea taxei de înscriere se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidați comisiei de admitere pe facultate sau încărcate pe platforma de admitere la secțiunea dedicată plății.