ETICA ŞI DEONTOLOGIA UNIVERSITARĂ |
Pentru asigurarea eticii și deontologiei universitare (Secțiunea IV, Art. 25 din Regulamentul instituțional), SD Chem de la IOSUD-UAIC se raportează continuu la: i) propriul sistem de valori (Procedura de verificare a standardelor de etică și integritate academică, regăsită și în Anexa 3 din Regulamentul SD Chem), și la ii) valorile ce derivă din Strategia de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat și verificarea respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Pentru creșterea competitivității SD Chem în raport cu alte scoli doctorale de la nivel național și internațional, Directorul SD Chem va supune spre dezbatere în comunitatea conducătorilor din școală, necesitatea de numire a unei Comisii de monitorizare și analiză a trendului similitudinilor înregistrate pentru rezultatele finale ale școlii, sub forma tezelor de doctorat, în vederea identificării și instituirii unor măsuri de îmbunătățire.