COMPETIŢIA GAMES OF SCIENCE |
Games of Science este o competiție de comunicare pentru tineri cercetători recunoscută la nivel național care promovează știința pe înțelesul tuturor și oferă acces tinerilor cercetători la traininguri de comunicare publică și la o comunitate de oameni de știință și susținători ai științei din toate domeniile.
Proiectul se adresează studenților, masteranzilor şi doctoranzilor români, precum și cercetătorilor, cadrelor didactice și altor specialiști, cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, care lucrează în instituții de învățământ și cercetare sau în alte organizații cu profil științific.
În ultimii ani aceasta se realizează în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Competiția se organizează în două etape, prin training și desfășurare concurs cu obiectivul ca participanții să își prezinte cercetările într-un mod concis și captivant, pe durate de 15, 30, 60 și 180 de secunde.
Competiția Games of Science- ediția 2026 deschide înscrierile pentru tineri cercetători care vor să își facă munca înțeleasă în public. Calendarul cuprinde opt etape locale și finala națională și începe cu etapa de calificare de la Iași, pe 19 și 20 februarie, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Games of Science este deschis studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cercetătorilor din toate domeniile, cu vârsta recomandată între 20 și 35 de ani, care doresc să se implice în promovarea științei în public. Nu este necesară experiența anterioară, programul este construit tocmai ca un spațiu de învățare și exersare. Înscrierea se realizează prin completarea formularului de pe www.gamesofscience.ro sau pe www.tinyurl.com/GoS2026.
Competiția Games of Science- ediția a 3-a, 2024 (click aici pentru mai multe informații)