Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), alături de Asociația SciPublic Forum, Social Innovation Solutions și alte universități din 6 orașe din România, organizează în aceste zile înscrieri pentru a treia ediție a Games of Science, competiție care promovează știința pe înțelesul tuturor și care oferă acces tinerilor cercetători la traininguri de comunicare publică și la o comunitate de oameni de știință și susținători ai științei din toate domeniile.
Proiectul se adresează studenților, masteranzilor şi doctoranzilor români, precum și cercetătorilor, cadrelor didactice și altor specialiști, cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, care lucrează în instituții de învățământ și cercetare sau în alte organizații cu profil științific.
Games of Science are opt sesiuni locale, urmate de o finală naţională care va avea loc în luna mai. Pe parcursul trainingului, participanții descoperă împreună cum pot explica pe scurt și clar idei și procese complexe. Concursul Games of Science este un format original și are scopul de a-i familiariza pe tinerii cercetători cu prezentările publice pe durate scurte, de la 15 secunde la 3 minute.
Pentru detalii mai multe, accesaţi pagina https://360.uaic.ro/blog/2024/02/12/incepe-a-treia-editie-a-games-of-science-cea-mai-mare-competitie-de-comunicare-pentru-tineri-cercetatori/Pentru a participa la trainingul din 7 martie și concursul din 8 martie de la Iași, persoanele interesate se pot înscrie, până la data de 4 martie 2024, aici: https://socialinnovsolutions.typeform.com/to/eMpKcj18