Asistent Universitar al Facultății de Chimie, Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU, desemnat cel mai bun tânăr cercetător din România cu vârsta sub 35 de ani |
|
Dumitru-Claudiu SERGENTU, asistent universitar doctor la Facultatea de Chimie și cercetător în cadrul laboratorului RA-03 RECENT AIR al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a fost desemnat cel mai bun tânăr cercetător din România cu vârsta sub 35 de ani, obținând premiul I în cadrul competiției „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, organizată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în colaborare cu Rada Flavia MIHALCEA, profesor la Universitatea din Michigan, SUA.
Aflat la a 10-a ediție, concursul „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie” are ca scop recunoașterea tinerilor din România care activează în aceste două domenii și care au demonstrat excelență și au adus contribuții remarcabile prin activitatea lor de cercetare.
Dumitru-Claudiu SERGENTU a absolvit Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 2011, programul de master european în Chimie Teoretică și Modelare Computațională la Universitatea din Groningen, Țările de Jos, în 2013, și a obținut titlul de doctor în chimie de la Universitatea din Nantes, Franța, în 2016, cu o teză în domeniul modelării computaționale a proprietăților fizice și chimice ale astatiniului folosind metode de chimie cuantică relativistă. Dumitru-Claudiu SERGENTU a parcurs cinci ani de studii postdoctorale la Universitatea Statului New York din Buffalo, SUA, investigând structura electronică a elementelor din blocul f al tabelului periodic. În anul 2022, Dumitru-Claudiu SERGENTU a obținut prestigiosul grant de cercetare postdoctorală Marie Skłodowska-Curie BIENVENÜE COFUND, cu un proiect privind designul și implementarea unor noi strategii teoretice de investigare a magneților unimoleculari la Universitatea din Rennes, Franța. Din septembrie 2022, Dumitru-Claudiu SERGENTU este asistent universitar la Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și asistent de cercetare științifică în cadrul laboratorului RECENT AIR al UAIC, unde își desfășoară activitatea didactică și de cercetare în domeniul chimiei teoretice și computaționale. Activitatea sa de cercetare este concretizată în 34 de articole științifice publicate în reviste de prestigiu din domeniul științelor naturale, precum Nature și Nature Communications, și este citată de peste 1300 de ori în literatura de specialitate.
Detalii despre premiul obținut, precum și lista câștigătorilor din acest an, pot fi consultate aici:
https://primariaclujnapoca.ro/evenimente/tinerii-cercetatori-premiul-pentru-stiinta-si-inginerie/