Studenții în anul III, masteranzii din anul II şi doctoranzii dornici să urmeze o carieră în industria farmaceutică au acum posibilitatea să se înscrie la cea de-a șasea ediție a programului de dezvoltare a competențelor profesionale, Perform a+, susținut de compania Antibiotice.
Pe parcursul programului, specialiști din cadrul organizației, desemnați ca și mentori, vor dezvălui participanților ce presupune activitatea de cercetare în industria farmaceutică. În sesiunile teoretice și practice ce vor fi derulate în perioada septembrie-octombrie 2021, studenții implicați vor afla cum pot contribui la o viață mai bună și o sănătate mai bună pentru semeni.
La finalul proiectului, cei mai performanți
au şansa să se alăture echipei companiei Antibiotice.
Programul se va derula în perioada 20 septembrie -22 octombrie 2021, având o frecvență săptămânală,
urmând ca numărul de ore efectuate să fie echivalate cu ore de practică.
Înscrierile au loc în perioada 14 iunie -2 iulie 2021, la adresa resurse.umane@antibiotice.ro.
Pentru aplicare
în programul Perform a+ sunt necesare următoarele documente:
- CV în format Europass
- scrisoare de intenţie
- adeverință care să ateste media anului III /anul de rezidențiat
- recomandare de la un cadru didactic, cu avizul Conducerii
Facultății de Chimie
- copie după Diploma de licență (condiție aplicabilă rezidenților)
Doar
studenții/rezidenții selectați vor fi contactați pentru participarea la
cursuri.
Mai multe detalii
despre Perform a+ găsiți pe www.antibiotice.ro/performaplus sau la telefon: 0232 209 211.